Archive from June, 2013
Jun 4, 2013 - Postări    No Comments

La o săptămână după Paşti

La o săptămână după Paşti, nu-mi mai amintesc data, în tot cazul spre sfârşitul lui aprilie, ne-am făcut bagajele, am fost scoşi din închisoare şi duşi chiar prin centrul oraşului, într-o direcţie necunoscută, înconjuraţi de miliţieni. După un scurt timp cineva din coloană a zis: „Mergem spre gară“. În marşul forţat aproape alergând, simţeam cum mi se înmoaie picioarele de la genunchi şi cu toată sforţarea de a mă menţine, am căzut pe caldarâm. Am rămas câţiva metri în urmă sub ameninţarea gardienilor de a mă scula şi continua drumul. N-am reuşit şi atunci m-au lovit cu picioarele, mi-au smuls cipilica de pe cap, târându-mă până am ajus coloana, predându-mă la doi mai solizi dintre deţinuţi să mă ajute să merg în coloană. Într-adevăr, am ajuns la gară, unde am fost îmbarcaţi în dubavagon special pentru transportul deţinuţilor. Duba era un vagon de tren, cu geamuri mici şi gratii, fără nimic în el, lumina pătrunzând doar prin micile geamuri. Noaptea era noapte fără niciun pic de lumină. Eram înghesuiţi unul în altul, lipiţi corp la corp vreo 50 de inşi. La îmbarcare am fost strigaţi fiecare după nume, dându-ni-se un pachet cu hrană rece pe două zile şi apoi urcaţi în dubă.