Oct 28, 2012 - Postări    No Comments

Luat la anchetă de către locotenentul Mihăilescu

Am aflat mai târziu că toată strada a fost evacuată,  iar în locuinţa mamei erau încartiruiţi militarii din Securitate. Tot ce a fost în casă a dispărut fără a mai recupera nimic.  La sosire eu am fost dus într-o şură în grădină, păzit de doi militari.  Gerul îmi amorţise aproape întreg corpul,  în special picioarele pe care nu le mai simţeam.  M-am ghemuit pe o grămadă de lemne fără să pot dormi,  gândindu-mă la ce se va întâmpla cu mine. Dimineaţa, încă nu se luminase bine,  am fost dus la corpul de gardă, mi s-au luat datele personale, am fost deposedat de tot ce aveam la mine, inclusiv cureaua de la pantaloni şi şireturile de la ghete.
Mi s-a luat ceasul,  moştenit de la tata, ceas de argint cu capace,  adus din Italia în timpul primului război mondial,  şi verigheta de aur.  Nu le-am mai văzut niciodată.
Am fost luat imediat la anchetă de către locotenentul Mihăilescu şi un oarecare Ambruş pe post de bătăuş schingiuitor. Întreaga anchetă s-a
axat pe următoarele:
• Apartenenţa şi activitatea la o organizaţie legionară,  fiind şeful grupului de rezistenţă „Cerna“ din plasa Orşova,  grup preluat de mine după arestarea lui Marineasa Zaharia;
• Legăturile cu fugarul Spiru Blănaru;
• Organizarea şi strângerea de ajutoare baneşti şi mâncare pentru cei fugiţi în munţi;
• Legăturile cu Gogu Cristescu din Plugova,  fugar în munţi;
• Legătura facilitată de Ioana Laitin.

Încă de la prima nerecunoaştere şi negare la interogatoriu am fost bătut crunt la tălpi, pus între scaune, atârnat cu capul în jos. Dintre
loviturile cele mai dureroase erau cele date peste testicule.  După fiecare şedinţă de bătaie eram pus să merg peste nişte nuiele.
Prima confruntare am avut-o cu Ioana. Am negat orice legătură între noi.  Ioana a avut în tot timpul anchetei o atitudine demnă,  fiind o adevărată eroină,  rezistând la toate încercările de a scoate ceva de la ea privind activitatea în cadrul grupului de rezistenţă anticomunist. Păcat că
fratele ei a avut o altă atitudine în timpul detenţiei.
După primul interogatoriu, la care nu am recunoscut nimic, adus aproape la inconştienţă din cauza bătăilor, am fost băgat într-o cameră 110 întunecată, fără lumină, beznă totală, doar lumina de la o mică sobă de tablă, unde ardeau câteva lemne. La lumina flăcării l-am recunoscut pe Gheorghe Munteanu din Domaşnea, care avea un ochi vânăt şi picioarele umflate. Fusese arestat cu câteva zile în urmă.
Îl cunoscusem încă din 1937, când mărşăluiam împreună prin comunele Domaşnea, Luncaviţa, Mehadica, Teregova, conduşi de Nicolae Horescu, şeful plasei Teregova.
Prin Gheorghe am luat primul contact cu Spiru Blănaru, după plecarea acestuia în munţi ca fugar şi organizator al rezistenţei anticomuniste din munţii Banatului.

Comments are closed.