Sep 14, 2012 - Fragmente din carte    No Comments

Mare eşti Doamne şi mari sunt minunile Tale!

Ploua mărunt, o ploaie rece, ce te răzbea până la oase.  Aveam foaia de cort pe mine.  După jumătate de oră de mers pe timp rău,  am auzit în dreapta mea, deasupra pe un deal,  voci.  Am urcat dealul şi am văzut ostaşi săpând gropi la vreo 30 m, pe Stanciu.  Tocmai mă îndreptam spre el, când din senin a izbucnit puternic bombardament de branduri, proiectil lângă proiectil.
Nu ştiu la ce distanţă o fi căzut unul, aproape de mine, dar când m-am dezmeticit dintr-o izbitură puternică, eram îngropat în pământ cu capul, cu foaia de cort peste cap, ceea ce mi-a permis să mai am puţin aer de respirat. Eram imobilizat, acoperit de pământ, fără a putea face vreo mişcare. Îmi aşteptam sfârşitul, când am simţit că mă trage cineva de picioare în sus. Când am ajuns afară din groapă, l-am văzut în faţa mea pe Stanciu, care mă salvase de la o moarte sigură.
Ce întâmplare nemaipomenită a destinului!
Dacă eu îl împuşcam pe Stanciu, mai eram eu acuma viu? M-am rugat lui Dumnezeu pentru ajutorul trimis, căci era mâna Lui aici.

Mare eşti Doamne şi mari sunt minunile Tale!

Comments are closed.